Privesc autist în monitor ca un animal domestic, așteptând blajin să se termine reclama și să văd ce am cerut să văd. Sau aștept să apară bannerul ca să pot să îl închid. Ca și când ar exista un număr magic de expuneri, după fiecare click văd aproape mereu aceeași reclamă, până când simt ceea ce probabil că sunt neuronii mei făcându-și seppuku în grup.